TOT EDUCAȚIE..NONFORMALĂ

TOT EDUCAȚIE..NONFORMALĂ

duminică, 13 decembrie 2015

Cerc Metodic - Educativ - liceu 11 decembrie 2015

Vineri - 11 decembrie 2015, a avut loc într-un cadru foarte primitor la Liceul Tehnologic ”D.Filipescu” din Buzău cercul metodic al profesorilor coordonatori din liceele buzoiene , activitate de perfecționare metodică la care au participat 30 de profesori consilieri educativi sau reprezentanți ai acestora din lieceele buzoiene. Întrucât suntem în apropierea sărbătorilor de iarnă , activitatea a luat forma unei șezători cu titlul ” Serbătorile de iarnă la români” - prof. coordonatori Moloca Ioana - Cristina și Bălăceanu Georgeta.
Din program:

  • proiectele județene, naționale, internaționale ale Liceului Tehnologic ”D.Filipescu” - exemple de bună practică -prof. Bădulescu Gheorghe, Petrișor Adeluța, Stanculeanu Lucica;
  • festivalul plăcintelor românești;
  • invitați speciali - Ansamblul de dans popular de la școala gimnazială Merei
  • discuții privind activitatea ariei curriculare consiliere și orientare în liceele buzoiene

Activitate deosebită, de suflet, pentru elevii și profesorii consilieri educativi  participanți. Felicitări și mulțumiri conducerii liceului, d-nei director Daniela Dinu și echipei coordonatoare a programului activității metodice.


















”Parlez-vous global” - să vorbim global despre educația pentru dezvoltare , migrație și cetățenie globală

Joi, 10 decembrie 2015, a avut loc Seminarul Național ”Migrațiune și cetățenie globală la școală” , eveniment din  cadrul proiectului internațional  ”Parlez-vous global - să vorbim global despre educația pentru dezvoltare , migrație și cetățenie globală”, DCI NSA - ED/2012/280-770,derulat în peroada 2013-2015.
Seminarul s-a desfășurat la Școala Superioară Comercială ”N.Krețulescu” din București și s-a bucurat de prezența unor delegații de profesori din județele în care s-a derulat acest proiect: Buzău, Constanța, Prahova și București. Delegația județului Buzău a fost alcătuită din reprezentați din cele 14 școli în care s-a derulat proiectul și a fost  condusă de d-na Prof. Paula Mihai - coordonatorul județean al proiectului .
Programul seminarului a cuprins prezentarea rezultatelor finale ale proiectului, prezentarea rezultatelor la nivelul școlilor implicate precum și prezentarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale  mileniului- prezentare facută de d-na Nina Cugler , președinte executiv APDD-Agenda 21 .
” O oportunitate, un test, un succes!” - după cum a precizat în prezentarea sa , d-na Florina Potârniche- Managerul Proiectului ”Parlez-vous global”
Felicitări organizatorilor și școlilor participante. Mult succes în proiectele viitoare.















luni, 7 decembrie 2015

ÎN ATENȚIA COORDONATORILOR EDUCATIVI DIN LICEE

Vineri, 11 decembrie 2015, ora 10 va avea loc la Liceul Tehnologic ”D.Filipescu” Buzău -  Cercul Metodic al coordonatorilor educativi din liceele din jud. Buzău . Vă rog să confirmați prezența la adresele de mail neculaiasavasile@yahoo.com , mariana_dobre@yahoo.com și grigbadulescu@yahoo.com până joi, 10 decembrie 2015, ora 14
În cazul în care coordonatorul nu poate participa, din varii motive, vă rog să desemnați un  reprezentant din unitate. 

”Ești tânăr - ești aFIRMAt”- Proiect POSDRU - educație antreprenorială

Sâmbătă, 05.12.2015 a avut loc la Focșani într-o locație deosebită, Grand D'or, târgul interregional de Firme de Exercițiu din județele din regiunea de SE, activitate din cadrul proiectului 
”Ești tânăr, ești aFIRMAt
POSDRU/175/2.1/S/150682”, 

La târg au participat 140 de firme de exercițiu din 14 licee din Regiunea de Dezvoltare de SE, câte 10 din fiecare liceu. Elevii coordonați de doamnele profesoare și domnii profesori și-au amenajat standurile cu rezultatele muncii lor în cadrul proiectului apoi și-au făcut cunoscute firmele de exercițiu într-o manieră cât mai atractivă. S-au realizat tranzacții , s-a socializat cu multă voie bună, s-au împărtășit exemple de bune practici. Din județul Buzău au participat elevii de la Liceul Teoretic ”Ștefan cel Mare” din Municipiul Râmnicu Sărat, cu cele 10 firme de exercițiu: FE ”ARTROOM” SRL, FE ”HARDWARE” SRL, FE”INFONET SOLUTIONS” SRL, FE” MENIN HAND MADE” SRL, FE ”PERFECT ADVENTURE” SRL, FE ” DIODA” SRL, , FE ” FALAV COKIES” SRL, FE”MACO” SRL, FE ”VENUS” SRL, FE ”BEAKING RULES” SRL.
Felicitări pentru munca depusă de toți elevii în cadrul proiectului pentru modul în care au înțeles să-și constiuie și să-și promoveze planurile de afaceri ale propiilor firme de exercițiu . Câștigătoare, din partea Liceului Teoretic ”Ștefan cel Mare”,  în cadrul concursului realizat de organizatorii proiectului a fost Firma de Exercițiu FE ”ARTROOM” - reprezentată de elevii ANDREEA VLAD, VIOLETA CIOCÂRLAN, BEATRICE CHINȚOI, DENISA MARIN ȘI GEORGE ROȘU” de la clasa a XII - a A. Felicitări și mult succes pe mai departe.